Răspunsul petroliştilor la acuzaţia de preţuri nejustificate

Autor: Andrei Nan 27 ian. 2011 Știri auto

În urma
raportul privind creşterea nejustificată a preţului
carburanţilor
, petroliştii răspund prin intermediul unor
comunicatel de presă, declarând că nu comentează informaţiile din
raport şi că documentul conţine o serie de neclarităţi care nu sunt
conforme cu situaţia actuală, cum ar fi inflaţia cursului
valutar.

În comunicatul celor de la Petrom, oficialii declară că: „Suntem
o companie listată, cu un nivel ridicat de transparenţă, iar
rezultatul activităţilor noastre, politica de preţuri, precum şi
alte informaţii relevante au fost comunicate exhaustiv. Toţi
indicatorii noştri financiari sunt calculaţi pe baza standardelor
internaţionale şi româneşti, iar rezultatele sunt auditate de către
companii internaţionale de top. Suntem pregătiţi să răspundem în
continuare oricăror solicitări de informaţii din partea
autorităţilor.”

Mai mult decât atât, cei de la Petrom au subliniat faptul că
„preţurile practicate de Petrom au o evoluţie dinamică bazată pe
cotaţiile internaţionale la carburanţi, precum şi pe concurenţa pe
piaţă. În plus, preţurile sunt influenţate de politica fiscală şi
de cursul de schimb. Componenta de taxe în preţul
carburanţilor reprezintă circa jumătate din preţul
carburanţilor.
Petrom reflectă cotaţiile internaţionale
într-o manieră moderată. Nu comentăm modul în care ANAF a
interpretat informaţiile oferite de către companiile
petroliere.”

Iar, ca lucrurile să fie cât mai clare, cei de la Petrom au
prezentat şi un grafic de evoluţie a preţurilor în funcţie taxe şi
cotaţiile la carburant şi deprecierea LEU vs USD, date care au fost
transmise şi ANAF-ului.

* Calculul a fost efectuat pe baza
mediilor lunare ale preţului de referinţă Petrom.

* Calculul a fost efectuat pe baza
mediilor lunare ale preţului de referinţă Petrom.

Pe de altă parte, cei de la Rompetrol
au comunicat, la solicitarea Mediafax, că „Rompetrol a pus la
dispoziţia ANAF şi a Consiliului Concurenţei toate informaţiile
solicitate, oferind şi lămuriri privind modul de formare al
preţului şi evoluţia componentelor care intră în alcătuirea
acestuia. Modul de interpretare a datelor rămâne la latitudinea
instituţiilor statului, dar, din primele concluzii apărute în
presă, observăm că există o serie de neclarităţi care nu reflectă
situaţia actuală.”

Cei de la Rompetrol au subliniat că
preţul carburantului este format din TVA, accize, costuri
financiare, logistice, cu materii prime şi de operare a reţelei de
distribuţie şi adaosul comercia
l.

Dacă în raportul ANAF-ului s-a arătat
că, în ciuda creşterii preţului carburanţiilor, companiile
petroliere au înregistrat pierderi, deci statul nu prea a avut ce
să încaseze, atunci se ridică următoarea întrebare: unde se
regăsesc banii?
O posibilă explicaţie este dată de George
Buhnici în
editorialul său
.

Este cert că, în ciuda rapoartelor şi
a protestelor, preţurile carburanţilor vor continua să crească din
diverse motive care satisfac fie nevoile statului, fie nevoile
petroliştilor, rămânând ca noi, şoferii obişnuiţi, să le facem
„plinul”. Maşinilor şi, implicit, celor enumeraţi mai sus.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide